8 noiembrie 2011: Hramul tradiţional al Bogdăneştiului (Foto)

 

Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil – 8 noiembrie se constituie în fiecare an într-o zi aleasă pentru locuitorii comunei Bogdăneşti, deoarece aceştia îşi serbează ocrotitorii aleşi cu 300 de ani în urmă să fie patronii spirituali ai Bisericii.

Biserica de lemn Sfinţii Voievozi din Bogdăneşti este cea mai veche biserică a localităţii şi chiar de pe valea râului Râşca. Şi anul acesta, sute de creştini din localitate şi veniţi de departe, fii ai satului, au participat la Hramul tradiţional al Bisericii. Slujba Hramului a fost săvârşită într-un sobor de şapte preoţi, iar răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul de tineri Bogdana din Bogdăneşti şi de Corul Mănăstirii Bogdăneşti.

Bucuria credincioşilor a fost cu atât mai mare cu cât locaşul sfânt i-a aşteptat în haină nouă, dobândită în urma lucrărilor de restaurare care se desfăşoară aici din vara acestui an. Totodată, cei prezenţi la slujba Hramului şi-au amintit de moşii şi strămoşii lor prin slujba de pomenire a celor adormiţi, săvârşită la finalul Sfintei Liturghii şi prin pomenirile individuale săvârşite la mormântul fiecărui creştin.

 

Preoţi participanţi:

  • pr. Gheorghe Loghinoaia (Mănăstirea Bogdăneşti)
  • pr. Cătălin Mureş (Biserica Sf. Mina – Suceava)
  • pr. George Măriuţa (Biserica Săcăluşeşti – Agapia, Neamţ)
  • ierom. Pahomie (Mănăstirea Bogdăneşti)
  • ierom. Dorotei (Mănăstirea Râşca)
  • pr. Marcel Ursuţu (Biserica Pogorârea Sfântului Duh – Bogdăneşti)
  • pr. Florentin Loghinoaia (paroh)