20 aprilie 2012: Sfinţire de troiţă la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii (Foto)
Vineri, 20 aprilie 2012, sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, a avut loc sfinţirea troiţei ridicată la intersecţia cu drumul care duce spre Mănăstirea Bogdăneşti. Troiţa, sculptată în lemn de stejar, îl prezintă pe Mântuitorul aflat răstignit pe Cruce, cu braţele deschise, căutând să cuprindă întreaga lume în nemărginita Lui iubire de oameni. În partea dreaptă, o aflăm pe Maica Domnului, care plânge îndurerată, văzându-şi Fiul iubit răstignit pe Cruce. În partea stângă, Sfântul Ioan, Apostolul iubirii, o primeşte pe Maica Domnului ca pe propria sa mamă, după cuvintele Mântuitorului: „Femeie, iată fiul tău; fiule, iată mama ta!”. În spatele troiţei se află o fântână din care vor lua apă toţi cei însetaţi şi care se vor închina aici cu semnul Sfintei Cruci.
Troiţa este ctitorită de grupul Bogdana, care îl are drept conducător pe cântăreţul bisericesc Mihai Airinei. Acest grup a participat la numeroase festivaluri locale şi naţionale, ducând numele Bogdăneştilor în multe colţuri ale ţării.
Sfinţirea a fost săvârşită în soborul preoţilor din Bogdăneşti, avându-l în frunte pe pr. Gheorghe Loghinoaia, stareţul Mănăstirii Bogdăneşti şi slujitorul Căminului de Bătrâni de pe lângă aceasta. La sfinţire a participat popor numeros, în frunte cu autorităţile locale, care au sprijinit ridicarea troiţei.