22 iulie 2012: Hramul anual al Mănăstirii Bogdăneşti, sărbătorit în prima duminică de după Sf. Ilie

(Foto | Video: slujba de hram; cuvântul IPS Pimen)

 

Ziua de 22 iulie 2012, prima duminică de după sărbătoarea Sf. Prooroc Ilie, este marcată la Mănăstirea Bogdăneşti de hramul acestui sfânt locaş. În mod tradiţional, hramul Sf. Prooroc Ilie se sărbătoreşte aici în prima duminică de după 20 iulie. Sute de pelerini au urcat şi anul acesta dealul mănăstirii spre a se ruga Milostivului Dumnezeu şi Preacuratei Maicii Domnului pentru spor şi ajutor, pentru sănătate şi mântuirea sufletului.

Hramul anual al Mănăstirii Bogdăneşti aduce bucurie sufletească şi celor peste 100 de bătrâni nevoiaşi, care se află în îngrijirea Aşezământului Creştin Filantropic de aici. Preotul Gheorghe Loghinoaia, ctitorul şi slujitorul acestui sfânt locaş, l-a întâmpinat pe IPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, care a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învăţătură.

Deoarece Mănăstirea Bogdăneşti este urmaşa vechii mănăstiri cu acelaşi nume, ridicată de Bogdan Voievodul, Întemeietorul Moldovei, el a fost omagiat prin depunerea de coroane de flori la monumentul închinat lui şi prin săvârşirea slujbei parastasului în memoria sa. Sfânta Liturghie a fost înfrumuseţată de corul bărbătesc din Bosanci, nelipsit din 1994 la această sărbătoare. Onorul la IPS Pimen a fost prezentat de Fanfara din Stamate, iar Grupul de copii “Datini” din Baia au susţinut un program artistic.

După Sfânta Liturghie, oaspeţii şi pelerinii au participat la agapa frăţească, pregătită de ostenitorii acestui sfânt locaş.

Soborul de slujitori:

  • IPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Răduţilor
  • pr. Gheorghe Loghinoaia, ctitorul şi slujitorul Mănăstirii Bogdăneşti
  • pr. Gheorghe Geană (Borleşti, Neamţ)
  • protosinghel Pimen (stareţul Mănăstirii Broşteni)
  • ierom. Ghervasie (delegat al Mănăstirii Râşca)
  • pr. Florentin Loghinoaia (Parohia “Sfinţii Voievozi”, Bogdăneşti)
  • pr. Adrian Şuşu (Botoşani)
  • pr. Marcel A. (Bălţăteşti, Valea Arini)
  • pr. Marcel Ursuţu (Parohia “Pogorârea Sfântului Duh”, Bogdăneşti)
  • ierom. Pahomie (Mănăstirea Bogdăneşti)
  • pr. Ionuţ Dănilă (delegat al parohiei Râşca)
  • pr. Bogdan Apostol (Mănăstirea Bogdăneşti)
  • pr. Constantin Holban (Italia)