24 iulie 2016: Hramul Mănăstirii Bogdănești (Video)

 

Din 1994, în prima duminică după Sărbătoarea Sfântului  Proroc Ilie Tesviteanul, Mănăstirea Bogdănești își serbează Hramul și ocrotitorul, în persoana acestui mare proroc al timpurilor trecute, care a ținut trează în mijlocul poporului conștiința credinței într-un singur Dumnezeu adevărat.

Într-un sobor de 20 de preoți și diaconi, în frunte cu Î.P.S. Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Sfânta Liturghie a fost săvârșită pe scena special amenajată în apropierea locașului de cult, astfel încât mulțimea credincioșilor prezenți s-a putut ruga, adăpostindu-se de arșița soarelui, la umbra teilor și sălciilor pletoase, care înfrumusețează împrejmuirea.

Primirea Înalt Prea Sfințitului s-a făcut cu pâine și sare, în cântecul fanfarei din Stamate, care a prezentat onorul în timpul depunerii coroanelor de flori la Monumentul voievodului Bogdan din fața bisericii Mănăstirii. După tradiția neîntreruptă din 1994 încoace, răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul bărbătesc din Bosanci, iar la sfârșitul slujbei, Î.P.S. Pimen a binecuvântat o bătrână în vârstă de 101 de ani, care viețuiește în Căminul de Bătrâni al Mănăstirii Bogdănești, îngrijit de pr. Gheorghe Loghinoaia.

Mulțumim lui Dumnezeu, Maicii Domnului, Sf. proroc Ilie și tuturor credincioșilor care sunt ajutători, miluitori și binefăcători ai Mănăstirii și Căminului de Bătrâni, de pe lângă aceasta.