8 noiembrie 2015: Ziua Hramului (Foto; Video)

 

Sfinții Îngeri Mihail și Gavriil sunt ocrotitorii celei mai vechi biserici din Bogdănești și ocrotitorii localității. Ei au fost cinstiți cu mare evlavie de către credincioșii locului, prin participarea la Sfânta Liturghie și prin ascultarea cuvântului de învățătură rostit la sfârșitul acesteia. De această dată, slujba sfântă a fost împodobită prin prezența oaspeților de la Iași, a corului misionar Sfânta Maria Magdalena, în frunte cu pr. Neculai Dorneanu, parohul bisericii Sfânta Mahramă și Sfinții Martiri Brâncoveni din Iași.

Alături de acești oaspeți, au fost prezente și corurile locale, cel al Mănăstirii Bogdănești, îndrumat de domnul învățător Gheorghe Apostol și Corul Bogdana, îndrumat de cântărețul bisericesc Mihai Airinei.

Soborul de preoți a fost alcătuit din preotul Gheorghe Loghinoaia, ierom. Pahomie Ursulin și preotul paroh, cuvântul de învățătură fiind rostit de pr. Neculai Dorneanu.

Sfârșitul Sfintei Liturghii a fost încununat de procesiunea cu Sfintele Moaște păstrate în biserică și cu Icoana Maicii Domnului Portărița de la Rădășeni, copia ei, ce a fost sfințită în această vară, cu ocazia hramului Paraclisului Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. În timpul procesiunii care a înconjurat biserica până la monumentul închinat eroilor și veteranilor de război, s-au rostit ectenii și rugăciuni de mulțumire aduse lui Dumnezeu.

A urmat slujba de pomenire a celor adormiți, în care fiecare familie și-a cinstit înaintașii prin jertfa pe care au adus-o la mormânt. Familiile din localitate, care în mod tradițional pregătesc agapa creștinească de la sfârșitul slujbei, au avut dragoste și anul acesta față de cei prezenți, dăruindu-le cu îmbelșugare hrana cea trupească, bineprimită după o zi de osteneală duhovnicească.

Mulțumim tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a sărbătorii, celor care au participat la slujbă și urăm tuturor fiilor duhovnicești care poartă numele Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil multă sănătate, spor și ajutor în viața duhovnicească, iar îngerul păzitor să le însoțească permanent pașii pe cărarea vieții.