5 octombrie 2014: Sfințire pe Dealul Crucii, la Bogdănești (Foto)

 

Crucii Tale ne închinăm, Hristoase,

şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim.

 

Călătorului sau localnicului care trece la ceasurile serii peste apa Moldovei venind de la Fălticeni spre Târgu Neamț, i se deschide înaintea ochilor priveliștea minunată a Sfintei Cruci luminoase de la Bogdănești. Dacă se îndreaptă spre Mănăstirile Bogdănești și Râșca va băga de seamă cum Sfânta Cruce domină împrejurimile prin strălucirea ei în întunericul nopții. Mergând mai departe, după un cot al drumului, în fața ochilor îi va răsări atârnată de cer, prima cruce luminoasă ridicată la hotarul dintre Bogdănești și Râșca. Așa este, pe aceste meleaguri, din rânduiala lui Dumnezeu, am fost binecuvântați ca pe cerul nopții, înstelat sau înnorat, să strălucească două sfinte cruci, ca semne ale statorniciei în credință a locuitorilor de aici.

Povestea celor două cruci luminoase, cea din Dealul Gri și cea din Dealul Crucii, începe în ajunul sărbătorii Nașterii Domnului din anul 2011, când am purtat o discuţie cu domnul Paulică Ursu, întreprinzător din Bogdăneşti, care dorea să ridice un semn închinat lui Dumnezeu pe Dealul Gri, cel mai înalt din zonă, de care-l leagă amintirile copilăriei. Casa lui părintească se află câteva sute de metri mai jos, spre mijlocul dealului ce oferă o splendidă panoramă asupra satelor Bogdăneşti şi Râşca, dar şi asupra văii Moldovei, până departe, spre Spătăreşti şi Drăguşeni. Părinte, m-a binecuvântat Dumnezeu cu multe griji, dar şi cu multe bucurii şi împliniri. Simt nevoia să ofer şi eu ceva Domnului. M-am gândit la un schit, sus, pe Dealul Gri. L-am privit întrebător, pentru că această lucrare nu este una uşoară, piedicile sunt şi materiale, dar mai ales duhovniceşti. Zic: Mai degrabă o cruce sau un paraclis pe Țiglău, locul unde săvârşim rugăciune pentru a ne binecuvânta Dumnezeu cu ploaie la vreme de secetă.

Timpul a trecut, iarna, primăvara şi vara au zburat cu repeziciune şi discuţia noastră părea uitată. Îngerul Domnului, însă, notase în cartea vieţii fiecăruia dintre noi cele de trebuinţă: Am luat binecuvântare de la părintele Gheorghe Loghinoaia şi am comandat o cruce înaltă la o fabrică din Belgia, prieteni de-ai mei, pentru a o aşeza la locul numit. Trebuie să sosească. Mai au în lucru doar operaţia de galvanizare. Rămân uimit, dar el continuă prin a-mi arăta schiţa şi imagini primite din Belgia. Ceea ce este interesant se vede acum în proiect: nu este o simplă cruce, cu o orizontală perpendiculară peste verticală; sunt două orizontale, care vor permite ca pe timpul nopţii să se vadă semnul Sfintei Cruci din cele patru zări. Așa, în toamna anului 2012 a fost înălțată ”Crucea luminoasă din Dealul Gri” și a fost sfințită în ziua Sfântului Ierarh Nicolae, 6 decembrie. La data respectivă, chiar în fața mulțimii de credincioși a fost făcută făgăduiala că, nu peste mult timp, se va înălța și a doua cruce, la locul de rugăciune de pe Țiglău. Mulți s-au îndoit de promisiune, dar Îngerul Domnului, o notase și pe aceasta în cartea vieții fiecăruia, preot sau credincios.

Au trecut doi ani de la aceste evenimente și, în această vară, la 6 august, marea sărbătoare a Shimbării la Față a Domnului de pe Muntele Taborului, urmând tradiției Bisericii Ortodoxe, creștinii din Bogdănești, în frunte cu preoții slujitori, au urcat pe dealul Țiglău, pentru a sfinți locul unde se va înălța cea de-a doua cruce luminoasă din Bogdănești. Amplasamentul ei a fost ales pe acest deal, întrucât este locul unde, la vreme de secetă, tineri și bătrâni, ne adunăm spre a înălța rugăciuni lui Dumnezeu ca să trimită ploaie binecuvântată. De fiecare dată, rugăciunea credincioșilor este ascultată de Dumnezeu și, după isprăvirea slujbei, norii se adună, lăsând să curgă ploaia roditoare.

Familia Ursu, Paulică și soția Nicoleta, Ionuț și soția Luciana, împreună cu preotul paroh Florentin Loghinoaia, și-au pus în gând și au trecut la faptă, ca în acest loc să se ridice o nouă cruce luminoasă, care să fie semn de aducere aminte a jertfei Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. În cuvântul rostit cu această ocazie, preotul Gheorghe Loghinoaia a subliniat că „omul sfinţeşte locul”, iar preotul Florentin Loghinoaia a arătat că, de acum înainte, „dealul Țiglău își va schimba denumirea, devenind Dealul Crucii”. Lucrarea materială și duhovnicească s-a și petrecut într-un răstimp de numai două luni, la 5 octombrie, în zi de duminică având loc slujba de sfințire a Sfintei Cruci.

Dumnezeu ne-a binecuvântat duminică, după trei zile umede și reci, cu o vreme blândă astfel că toată suflarea localității Bogdănești și din împrejurimi, de la copii la vârstnici, s-au bucurat să participe la acest eveniment, unic în viața noastră. Cu binecuvântarea Î.P.S. Pimen, arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, soborul de preoți din Bogdănești, Rădășeni, Râșca, Jahalea, Baia, Moișa, în număr de 12 și un diacon de la Mănăstirea Râșca, a fost condus de preotul Petru Irimescu din Rădășeni, ce a rostit și un cuvânt de învățătură, din care redăm următoarele:

Fără de Cruce nu putem să vorbim despre Înviere și atunci când vorbim despre Înviere, ne gândim la dragostea lui Dumnezeu, Care ne va învia și pe noi. Se numește Sfânta Cruce nu numai cea pe care o purtăm noi la pieptul nostru. Se numește Cruce și aceea care cu drag este înălțată sub numele de troiță. Când trecem pe lângă aceasta, o datorie avem: să ne oprim, să ne însemnăm trupul nostru cu semnul Sfintei Cruci și să-L rugăm pe milostivul Dumnezeu, Care S-a răstignit pentru noi și pentru a noastră mântuire, să primească plecăciunea noastră, pe care o facem în cinstea Lui. Iată că și din dragoste s-a ridicat această Cruce, pe care o socotim importantă, nu atât prin materialul din care este făcută să dăinuie multă vreme, nu atât prin faptul că se vede de la mare depărtare și va atrage privirea multora ce vor trece pe meleagurile acestea, cât o socotim importantă prin faptul că, atunci când o vom vedea, ne vom închina în numele Tatălui, Creatorul, în numele Fiului, Mântuitorul și în numele Sfântului Duh, Sfințitorul, iar prin cuvântul Amin spunem ca ceea ce am făcut noi să fie așa, spre bine. Cei care au înălțat această Sfântă Cruce, cu strădanie deosebită, cu dragoste mare și cu iubire de poporul de unde se trag, au făcut-o cu gândul că ea este puterea ocrotitoare a lui Dumnezeu pe aceste meleaguri. Înălțând Sfânta Cruce, ei au făcut un lucru foarte important: mai întâi, și-au luat obligația de a duce lucrarea la bun sfârșit, apoi arată tuturor că sunt oameni care cred în puterea și lucrarea Sfintei Cruci. În al doilea rând, toți cei ce se vor închina își vor aduce aminte de aceia care au ridicat-o și au lucrat aici.

Se spune că cineva a purtat multă vreme crucea în viața sa. Ostenit de greutatea ei, s-a rugat ca să i se taie puțin din lungimea Sfintei Cruci. A purtat-o așa până la sfârșitul vieții, cu multă ușurință, dar atunci când a trebuit să treacă în tărâmul celălalt, al milei și al voii lui Dumnezeu, i-a fost anevoie să se folosească de cruce ca de o punte, deoarece era mai scurtă tocmai cu ceea ce el tăiase, pentru a i se ușura viața. Să nu cârtim când crucea pe care ne-a dat-o Dumnezeu este grea: este crucea copilăriei, pe care o trăim cu bucurii și cu ascultare față de părinți; este crucea adolescenței, când trebuie să ne facem semnul Sfintei Cruci corect și să urmăm povața Bisericii; este crucea celui adult, când învățăm pe cel mai tânăr să urmeze cuvântul lui Dumnezeu; este crucea omului bătrân, când ne însemnăm cu greutate, dar chemăm Sfânta Cruce în ajutor spre mângâiere. Astfel, Crucea este nedespărțită de viața noastră. Dorim celor ce au ridicat această Sfântă Cruce, ca să-și ducă crucea vieții lor cu dragoste, cu demnitate, cu putere, până în ultima clipă a vieții lor. Ceea ce s-a făcut aici s-a făcut din dragoste, căci dragostea noastră este răsplătită cu dragostea lui Dumnezeu, milostenia noastră este răsplătită cu mila lui Dumnezeu, iar bucuria cea de aici este răsplătită cu bucuria veșnică.

Sfânta Cruce luminoasă din Dealul Crucii este o construcție din oțel galvanizat, pe postament din fier beton, cu o înălțime de 20 de metri și o deschidere a brațului orizontal de 12 metri, ceea ce o face vizibilă de la mare depărtare, mai ales noaptea când este luminată de un tub în tehnologia LED, având o lungime totală desfășurată de 150 de metri. La montajul ei au lucrat specialiști ai firmei din Belgia, ai societăților Nico-Paul și Saniral din Bogdănești, dar și voluntari din localitate, sprijiniți de ISU Bucovina prin domnul Inspector șef adjunct Ionel Apopei. Primăria Bogdănești a asigurat săpăturile necesare și a permis conectarea Sfintei Cruci la rețeaua de iluminat public. Deasemenea, proprietarii terenurilor pe care se află amplasată Sfânta Cruce au avut bunăvoința de a permite aceste lucrări spre pomenirea lor înaintea prestolului Sfintei Treimi.

În cuvântul rostit cu această ocazie, preotul paroh Florentin Loghinoaia a remarcat următoarele: Astăzi am săvârșit slujba de sfințire a Sfintei Cruci, înălțată într-un loc binecuvântat de Dumnezeu pentru că, așa cum este consemnat în pisania de la baza ei, este un loc în care rugăciunile noastre, săvârșite din moși – strămoși pentru ploi binecuvântate și roade îmbelșugate, sunt ascultate de Dumnezeu. Acesta este locul unde, la vreme de secetă, ieșim în pelerinaj și ne rugăm lui Dumnezeu ca să aibă grijă de făpturile sale.

Cu doi ani în urmă, în ziua Sfântului Ierarh Nicolae, sfințeam dincolo Sfânta Cruce luminoasă, de pe Dealul Gri. Atunci am spus pentru prima dată că și aici vom ridica una asemănătoare. De astăzi încolo, pământul acesta aparține lui Dumnezeu, pentru că a fost sfințit în soborul preoților, în număr de 12, după numărul Sfinților Apostoli, în cinstea cărora este ridicată Sfânta Cruce și în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul, Nașterea sa. Ne amintim că atunci când am săvârșit slujba de sfințire a crucii luminoase de pe Dealul Gri, a fost un sobor de 9 preoți, după numărul celor 9 cete îngerești, în cinstea cărora este ridicată cealaltă Cruce. Aceasta nu a fost o rânduială omenească. A fost rânduiala lui Dumnezeu să avem un simbolism legat de cele două cruci luminoase.

După slujba de sfințire a urmat, după datina creștinească, slujba de pomenire a celor trecuți la Domnul, părinți și bunici ai ctitorilor Sfintei Cruci. În finalul ceremoniei religioase, preotul paroh Florentin Loghinoaia a evidențiat pe ctitorii acestei lucrări. Astfel, urmând îndemnului Sf. Apostol Pavel Ca voi să umblaţi cu vrednicie întru Domnul, plăcuţi Lui în toate, aducând roadă în orice lucru bun şi sporind în cunoaşterea lui Dumnezeu (Epistola către Coloseni I, 10) domnul Paulică Ursu și soția Nicoleta au primit Distincția de vrednicie ”Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil” pentru sprijinul de care dau dovadă constant față de Sfânta Biserică din Bogdănești prin fapte de milostenie și prin ridicarea semnului credinței creștine, Sfânta Cruce, pe cele două înălțimi, Dealul Gri și Dealul Crucii. Domnul Ionuț Ursu și soția Luciana, urmând îndemnului Sfântului Apostol Pavel din Epistola II Corinteni IX, 7 Fiecare să dea cum socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău, sau de silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună, au primit Distincția de merit ”Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” pentru sprijinul de care dau dovadă constant faţă de Sfânta Biserică din Bogdăneşti prin fapte de milostenie şi prin contribuţia la ridicarea semnului credinţei creştine, Sfânta Cruce, pe Dealul Crucii, spre a fi de strajă credinţei noastre ortodoxe. Proprietarii terenurilor au primit Scrisoare de mulțumire pentru bunăvoinţa pe care au arătat-o faţă de lucrarea de ridicare a Sfintei Cruci luminoase pe pământul din acest loc, numit de acum înainte Dealul Crucii.

Sărbătoarea s-a încheiat printr-o faptă de milostenie trupească, împărțindu-se celor prezenți pachete cu alimente, oaspeții de departe și aproape fiind invitați în sala de mese ”Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” a Parohiei ”Sfinții Voievozi” Bogdănești.

pr. Florentin Loghinoaia